Scot soarele din cerneală
versuri șiroiesc pe zare
un poet în pielea goală
cere nopții de mâncare
Versuri șiroiesc pe zare
nu se-aude nicio muscă
ce visezi mereu te doare
scrii nimica nu mai mișcă
Nu se-aude nicio muscă
un poet în pielea goală
poezia-i totuși o morișcă
scoate cerul din cerneală
Versuri șiroiesc pe zare
moartea cade la picioare
Costel Zăgan, CEZEISME II
Mai singur decât
mai trist ca
cu cerul la gât
te-ai
Mai trist ca
dar iubit de
iubita ta
ce singură e
Dar iubit de
cu cerul la gât
nu știi de ce
mai singur decât
Mai trist ca
inima ta
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II
Iubito gheață amară
statuie de rouă și vânt
timpul cât o să doară
te mai aștept arzând
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
ŞTIRIIERI, 07:41
Constantin Cristescu locuia într-un apartament din Parcul Tineretului. Din cauza mirosului greu de pe casa scării, vecinii au solicitat ajutor.
Pompierii au fost cei care au spart ușa. Constantin Cristescu a fost găsit căzut pe un hol, fără suflare. Trecuseră deja câteva zile până să fie găsit. Polițiștii vor deschide probabil un dosar pentru moarte suspectă, iar medicii legiști vor stabili cauza decesului.
Un alt bărbat a fost găsit după câteva zile mort într-o locuință din strada Împărat Traian. Iar luni după-amiază, unui botoșănean i s-a făcut rău în piață și a decedat pe trotuar.
Constantin Cristescu era cunoscut în cercurile literare ale Botoșaniului. El scria poezii, activând și în cenaclurile urbei.
A debutat cu poezie în anul 1974, în revista "Izvoare, din Câmpulung-Moldovenesc. A publicat poezie în Zori Noi, Clopotul, Gazeta de Botosani. A luat parte la înființarea zirului Atitudunea.
”Viaţa poate fi o călătorie”, spunea Constantin Cristescu într-un interviu.
”Pentru mine, e o călătorie ce seamănă cu cea de pe o autostradă cu multe, multe benzi. De multe ori, eşti tentat să o părăseşti, încercând alte drumuri, alte ieşiri. Aici, aş spune că depinde şi pe ce „bandă” te naşti, pe ce „bandă” vei circula, mai rapid, mai intens sau mai încet. Vâltoarea vieţii se pare că m-a împins pe un culoar mai rapid. Trăiesc intens fiecare clipă. De glorii se bucură, poate, statuile”.
”Dumnezeu a fost darnic cu mine. Am primit bucurii la care nu visam, le-am trăit şi lăsat în amintiri. Viaţa este, însăşi, o bucurie. Încă mai pot şlefui sentimente, trăiri. Le mai pot face să rotunjească cuvintele în suflete de cititor”,
spunea poetul Constantin Cristescu în același interviu.
Un ultim dor…
Se sting încet reflectoare din scena vieţii mele,
Cortina se coboară, curgând clepsidre de nisip,
În amintiri mai zboară-ncet doar clipele rebele,
Pierdute-n spaţiu-timp şi nici putere n-am să ţip.
Mi-i pasu-nţepenit pe umbrele de toamnă rece,
Iar glasul meu e mut prin cânt de îngeri negri,
Cocorii prin apusuri din viaţă vor să-mi plece,
Purtând tăceri de noapte în zbor se trec funebri.
Pe-un colţ de cer, mai rătăcit un nor mă plânge,
Din piscul meu de munte, izvor mă plânge sec,
Sub stânca-mi amorţită stă lacrima din sânge,
Prin umbre reci de brazi încerc să mai petrec.
Cocoşii mei de munte mai cânt-un ultim cânt,
Eu simt că îmi cresc aripi şi că încerc să zbor,
Cuvintele-mi mai poartă aromă de mormânt,
Când versul lor mai plânge poate un ultim dor.....
(Constantin Cristescu)
*** Cărțile sunt jucăriile mele preferate: citind redevin copil. *** Nu-s normal? Păi, pe asta mă bazez! *** Timpul este Dumnezeu *** Timpu...
.jpg)
Costel Zăgan