Maică mea nu-și mai găsește locul nicăieri: nici îa această lumea, nici în alta: oricât de imaginară ar fi ea. Din această cauză toți sunt agitați în jurul ei, mai cu seamă, taică-meu, tătuța și mămuța. Viitorul meu univers, la o primă vedere, la data de 19 ianuarie 1958, se prezintă ca un adevărat ghem de nervi în desfășurare: în explozivă desfășurare.
Dar, DAR, să nu uită esențialul: nașterea unui copil reprezintă naștera lumii!
Am zis!
De fapt, am visat. În viitor, mi-am visat trecutul!
Doamne-ajută!
Da, simt, presimt și aceasta: Dumnezeu există.
Prin urmare, voi exista și eu: mâine!
Primul adevăr al acestei lumi este acesta: mâine, voi exista și eu!
Deocamdată însă nu există nimic, numai Dumnezeu plutind deasupra timpului, deasupra infinitului.Și-a fost ultima zi înainte de nașterea mea. O zi de iarnă, aproape obișnuită. De fapt, obișnuite: și iarna, și ziua. Numai eu, presimt c-aș fi ceva mai neobișnuit în viitoarea mea lume. Acum exist doar în sânul lui Dumnezeu.
Costel Zăgan
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu